blog despre curatenie, cu sfaturi utile si testate

Archive for the ‘ponturi’ Category


Va facem rost de timp liber!

Nov 20, 2011 Author: Curatenie la Fix | Filed under: ponturi

Noi muncim pentru dumneavoastra, iar timpul liber il folositi cum doriti! Nu suna tentant? Am dat startul curateniei de sarbatori.

Ii rugam pe toti clientii nostri sa faca din timp rezervari pentru curatenie ca sa fim siguri ca vom multumi pe toata lumea. Deja saptamana viitoare este “booked”. Saptamana viitoare facem programari pentru perioada 2 decembrie - 30 decembrie.

Pregatiti-va casa asa cum trebuie pentru a intampina sarbatorile de sfarsit de an!

(Apropo de sarbatori, ati vazut la targurile cu produse traditionale cum mananca toata lumea cozonac, bea vin, de zici ca suntem in ziua Craciunului? Pe vremea bunicilor nostri nimeni nu se atingea de bucatele acestea sfinte decat in marea zi a nasterii Domnului. Acum, mancam tot anul ce vom manca si de Craciun. Unde mai e magia?)

ama

Cum scapam de microbi

Jul 30, 2011 Author: Curatenie la Fix | Filed under: ponturi, utile

Mai multi clienti ne-au intrebat care trebuie sa fie frecventa dezinfectarii obiectelor din locuinta personala. Cum solutiile profesionala de curatenie nu sunt la indemana oricui, puteti sa folositi solutiile clasice: clor, otet si spirt. Cel putin saptamanal, am spune, dar daca aveti musafiri, folositi des frigiderul, faceti cumparaturi regulat nu strica sa dezinfectati obiectele care atrag microbii mai des.

Tastatura calculatorului, buretele de vase, banii, telefonul mobil, telecomanda si solnita sunt in topul obiectelor pline de microbi din casa.

Buretii de la bucatarie, acuzati ca adapostesc milioane de microbi, pot fi dezinfectati usor. Se arunca la gunoi! Am glumit, desi trebuie sa faceti asta o data pe saptamana. Daca nu va indurati sa scapati de ei, bagati-i in cuptorul cu microunde zece secunde, nu mai mult ca incepe sa pocneasca cuptorul. 99% din bacterii vor muri.

Tastatura - dezinfectati-o cu spirt, dupa ce ati scuturat-o bine. O curatenie temeinica implica scoaterea fiecarei taste.

Dupa ce aveti vizitatori in casa dezinfectati capacul de la WC cu spirt.

Frigiderul se curata bine cu otet. Vom continua.

cu bine, ama

Este timpul sa spalam covorul!

Jul 10, 2011 Author: Curatenie la Fix | Filed under: ponturi

Vara este cel mai bun anotimp pentru a spala covorul sau mocheta din casa sau din birou.
Cu monodiscul sau cu aspiratoarele care folosesc metoda injectie-extractie, toate tesaturile capata o fata curata si noua. Dar ce fel de varianta trebuie sa alegeti?

Trebuie sa luam in calcul atât gradul de murdarie al covorului, marimea lui, traficul la care este expus, dar si tipul de tesatura. In functie de aceste elemente recomandam folosirea uneia din cele trei metode curente de curatare a covoarelor.
1.    Covoarele/mochetele de dimensiuni reduse, din fibre subtiri, pot fi curatate cu spuma uscata, care nu umezeste in profunzime tesatura. Se folosesc solutii ecologice. In 30 de minute veti avea un covor nou.
2. In cazul covoarelor/mochetelor de marime medie cu grad ridicat de murdarie, metoda injectie-extractie este cea mai eficienta. Se folosesc produse chimice cu grad ridicat de extractie a murdariei.
Solutiile pe care le utilizam nu ataca tesatura, nu implica nici un risc de toxicitate si indeparteaza praful eficient. Aspiratorul special destinat acestei curatari are o capacitate de absorbtie rapida. Traficul poate fi reluat dupa 4-6 ore.

3. Spalarea cu spuma activa se face cu monodiscul. Metoda se foloseste in cazul mochetelor de birouri cu grad moderat de murdarie. Inainte de toate se aspira praful, dupa care se spala mocheta-covorul cu monodiscul folosind un detergent special. Apa murdara se trage cu aspiratorul. Clatirea se realizeaza cu jet sub presiune cu apa calda. Traficul poate fi reluat dupa 4 ore.

ama

Curatarea petelor

Jun 19, 2011 Author: Curatenie la Fix | Filed under: ponturi

In curatenie ne intalnim deseori cu pete de tot felul, in cele mai neobisnuite locuri. Daca cele grele se scot numai cu solutii speciale, cele pe care noi le numim simple pot fi scoase usor de oricine. Iata cateva remedii pentru pete:

  • petele de inghetata se scot cu zeama de lamaie si apa;
  • petele de bere si petele de iarba: cu sare de bucatarie amestecata cu apa;
  • petele de cirese, visine: zeama de lamaie sau sare de lamaie amestecata cu apa;
  • guma de mestecat: daca s-a prins de bluza bagati-o la congelator ca sa inghete, dupa care se va desprinde cu usurinta;
  • petele de grasime: se presara pe pata pudra de talc sau sare si se lasa o ora ca sa absoarba grasimea dupa care se apala cu detergent;

ama

Cum sa iti cureti bucataria in 7 etape usoare?

Apr 15, 2011 Author: Curatenie la Fix | Filed under: ponturi

Dupa o zi de munca istovitoare sau intr-o duminica dimineata cand intri in bucatarie si totul e vraiste, primul gand e sa inchizi usa incet (intorcand cheia de doua ori) si sa pui mana pe telefon ca sa comanzi ceva de mancare. Dar stii ca facand asa, dezordinea din bucatarie tot nu va disparea. Asa ca fara sa ii dai ocol, iata cum sa ataci aceasta corvoada neplacuta.
Iata cateva etape usoare care te vor ajuta sa iti infrunti bucataria cu stoicism.

1.  Pune toate vasele in masina de spalat vase. Daca nu ai masina, umple chiuveta cu apa fierbinte si detergent de vase, si pune vasele la inmuiat. Toarna 1/2 cana cu apa fierbinte pe aragaz sa se inmoaie de asemenea.

2.  Acum ca ai eliberat deasupra dulapurilor si meselor, inmoaie o carpa in apa cu detergent, stoarce si freaca suprafetele acestora.

3.  Incepe sa arate bine, nu?  Matura podeaua si scutura covorasele (daca ai vreunele)

4.  Vasele s-au inmuiat, e timpul sa le speli! Fredoneaza un cantec care iti place.

5.  Curata robinetele si chiuveta - poti folosi detartrant dar ai grija sa-l lasi sa actioneze minim 5 minute. Lustruieste-le apoi cu un prosop uscat.

6.  Schimba carpele de bucatarie punand unele noi.

7.  Scoate gunoiul afara.

Acum poti respira usurat(a)!! Meriti o prajitura sau o bere!

Morala: e greu pana incepi de undeva. Si chiar daca speli numai vasele si eliberezi mesele/dulapurile…hey, tot ai facut ceva! Daca tot consideri ca e greu, cheama o firma de curatenie!

ama

PS Multumim lui Alice din LA pentru sfaturi!

Curatenia de sarbatori

Apr 13, 2011 Author: Curatenie la Fix | Filed under: ponturi

Curatenia de sarbatori, mancarea de sarbatori, aprovizionarea de sarbatori, cadourile de sarbatori - toate sunt motive pentru a schimba ceva din rutina zilnica. Si mai sunt si …lung prilej de vorbe si de ipoteze, cum spunea Toparceanu.

Noi vorbim, firesc,despre curatenia de sarbatori. Ca sa nu va incurcati cu aceasta sarcina, am spune s-o lasati pe seama noastra. Din pacate, echipa noastra este atat de ocupata incat pana la sarbatori nu mai avem decat  o singura “fereastra”.

Daca refuzati din start sa colaborati cu o firma de curatenie - a noastra sau a altora - atunci va vor folosi sfaturile pe care le-am dat de-a lungul timpului. Uitati-va pe site si le veti gasi. Vom reveni curand.

Curatenia de primavara:Sfaturi pentru curatarea covoarelor

Mar 30, 2011 Author: Curatenie la Fix | Filed under: ponturi

Curatenia de primavara incepe cu mochetele si covoarele!

  • Covoarele trebuie aspirate o data pe saptamana si mai des in zonele de trafic intens. Aspirarea frecventa prelungeste viata covoruluii dvs. prin prevenirea acumularii de particule, care se depun la baza covorului si cu timpul il rod.
  • Conform unor surse specializate, covoarele absorb nisip (40%), oxizi (20%), fibre organice si sintetice (20%), uleiuri si rasini (9%), carbon (5%), grasime animala (4%), umezeala (2%).
  • Cand aspirati, impartiti covorul ca si cum ar avea mai multe cadrane si insistati pe fiecare sectiune, in functie de gradul de murdarire: trafic intens, trafic mediu, trafic slab.
  • Petele de pe covor – ciocolata, urina, cafea, noroi - se scot imediat pentru a fi siguri ca veti scapa de ele. Cu cat timpul va trece, cu atat va fi mai greu sa le indepartati.
  • Utilizati pentru covoarele sintetice care au fost patate un burete imbibat in amoniac, dupa care limpeziti cu multe apa. La final puteti adauga in apa putin otet alb pentru inca o spalare a locului, iar apoi uscati presand cu lavete albe din bumbac.
  • Mirosurile urate de pe covor se scot cu apa amestecata cu bicarbonat de sodiu.
  • Apa fierbinte fixeaza pata, in timp ce apa calduta inspre rece o elimina.
  • Nu folositi amoniac pentru covoare cu fire de matase sau de lana.

Ama

De ce aveti nevoie de servicii de curatenie?

Feb 21, 2011 Author: Curatenie la Fix | Filed under: ponturi

 

Credeti ca nu veti avea niciodata nevoie de o firma de curatenie? Va dam cel putin 6 motive pentru care va inselati.

1. Nu am nevoie de o firma de curatenie pentru ca stiu si eu sa fac curatenie.

Perfect adevarat. Dar intotdeauna de la cei pe care ii angajati aveti pretentii mult mai mari decat de la dvs. Deci ei trebuie sa faca mult mai mult si mai bine. Si chiar veti vedea diferenta.

2. Am si eu aspirator.

Cu aspiratoarele neprofesionale faceti cam jumatate din treaba. Puterea de aspirare a acestora este mica. Faceti un experiment. Aspirati covorul si apoi duceti-l la batator. Veti vedea cata mizerie a ramas in el. Aspiratoarele profesionale au o putere de extractie a mizeriei de 10 ori mai mare decat a unui aspirator obisnuit.

3. Pot sa spal singura mocheta.

Nu stim cum reusiti, dar sa ne spuneti si noua. Mocheta se spala cel mai bine cu aspiratoare speciale care folosesc metoda injective-extractie. La fel, canapelele, fotoliile. Vacuumul mare creat asigura uscarea obiectelor curatate in aproximativ 1 ora. Practic, totul va fi ca nou.

4. Jaluzele le pot spala cu apa cu sapun.

Ia incercati! Sunt aspiratoare speciale care produc aburi fierbinti care inmoaie mizeria adunata pe jaluzele din material textile, curatandu-le apoi eficient.

5. In doua ore termin tot apartamentul.

O curatenie profunda dureaza mult mai mult. La un apartament de doua camera noi venim cu 2 lucratoare care stau cel putin 4 ore, deci in total 8 ore dedicate doar casei dvs.

6. Nu vreau sa dau bani pentru curatenie.

E sigur ca gratuit nu putem s-o facem nici noi. Dar ganditi-va la avantaje. N-o sa va doara spatele de atata munca, nu veti fi obosita si ce-i mai important timpul pe care il veti castiga il puteti dedica activitatilor care va plac. Nu meritati acest rasfat?

 

5 reguli pentru stergerea ecranelor LCD

Dec 9, 2010 Author: Curatenie la Fix | Filed under: ponturi

Atentie mare! Nu v-ati luat televizor scump ca sa-l stricati aiurea! Ecranele LCD necesita o ingrijire speciala.

1. Ecranele nu se ating cu mana!!!

2. Atunci cand se sterg de praf nu se da cu solutia speciala direct pe ecran, ci se pune pe o carpa din bumbac, preferabil din microfibra (se gasesc in kaufland) si apoi se sterge.

3. Nu folositi carpe aspre sau care se dezintegreaza, nici prosoape de hartie sau ziare, cum am mai auzit.

4. Nu se face masaj (!) la televizor, ci se sterge fin, delicat. Spre deosebire de sticla, suprafata unui LCD este predispusa la zgarieturi si pete.

5. Operatia de curatare se face neaparat cu televizorul scos din priza.

ama, curatenielafix

Ca un post scriptum - unii spun ca nu au nevoie de substante speciale si ca astea ar fi doar un moft, ca folosesc spirtul sau detergentii de bucatarie. Noi curatam doar cu solutii speciale si nu riscam nici cu televizoarele noastre, cu atat mai putin ale clientilor.

Ghidul petelor

Nov 8, 2010 Author: Curatenie la Fix | Filed under: ponturi

Firma de curatenie AMA BEST ART va ofera cateva sfaturi pentru scoaterea petelor:

  • Petele de fructe - Se amestecta un pliculet de sare de lamaie su apa si se freaca locul patat.
  • Petele de transpiratie - Se scot cu o solutie de apa si otet.
  • Petele de sange- Se scot cu  apa oxigenata, apoi se clatesc cu apa rece.
  • Petele de vin rosu - Se scot cu alcool pur.
  • Petele de cafea - Se scot cu apa cu sare.
  • Petele de grasime - Se scot cu sare. Se presara multa sare pe pata sau faina, se lasa 30 minute, dupa care se spala cu apa calda si detergent.
  • Petele de pix - Se scot cu spirt.

Daca aveti sugestii despre scoaterea petelor, va rog sa ni le trimiteti pentru a le impartasi cititoarelor noastre. Ama